luni, 18 martie 2024

Rusia: punct și de la capăt!


S-au încheiat alegerile rusești în care occidentalii s-au comportat din nou ca niște pigmei. Ucrainenii au fost puși să atace pe teritoriul Rusiei, reușind să piardă în acea operațiune inutilă și nebunească mai bine de 1000 de oameni. Probabil cei care-au scăpat cu diverse infirmități vor fi premiați cu o sesiune foto cu o boarfă celebră, după modelul deja patentat de autoritățile de la Kiev.

Partea cea mai tragicomică a fost însă cea a propagandei. Peste tot în lume s-a făcut caz de cozile din secțiile de votare. Spunea propaganda - care la nivel global are inteligența lui Radu Tudor - că rușii au fost scoși cu poliția din case și trimiși la vot. Într-adevăr, fix așa a fost! Mărturie stă faptul că au fost cozi infernale la vot inclusiv la ambasadele din statele occidentale. La Paris, Londra, Berlin s-a stat ore întregi la coadă. Probabil poliția lui Putin acționează inclusiv acolo, altfel nu-mi explic fenomenul. 

Lăsând gluma la o parte, trebuie să înțelegem realitatea, anume că, prin aceste alegeri, Rusia și-a clamat cât se poate de clar independența totală față de structurile anglo-americane de putere. De asemenea, prin participarea masivă la vot s-a demonstrat că populația este total de partea actualei conduceri a țării, împărtășind din plin politica oficială a puterii de la Kremlin. Și nici nu-i greu să-ți dai seama de ce.

Pentru Occident însă este un dezastru absolut întrucât se vede cât se poate de clar că e în picaj de narativ. Nu doar că toate forțările de a influența societatea rusească eu eșuat, dar eșuează inclusiv la ei acasă. Iar eșecul propagandistic e dublat de cel economic și asta ne demonstrează că treburile stau mult mai rău decât par. Proiectul „picajului Rusiei” era ultima șansă a Occidentului de a mai prădui ceva și de a-și amâna moartea. Eșuarea planului pervers de ștrangulare a Rusiei vine acum cu consecințe dezastruoase, cu o accelerare a descompunerii. Agitarea europenilor o demonstrează cât se poate de clar. Partea proastă e dată de capacitățile militare ale Occidentului care încă sunt mari și, din această cauză, factorii de putere nealiniați au început să-și exprime îngrijorări din ce în ce mai vizibile.

Vocea cea mai clară vine din China, de unde s-a transmis cât se poate de vocal faptul că un atac de-al NATO sau SUA asupra Rusiei va provoca o reacție militară a Chinei. E cât se poate de clară linia roșie trasată de chinezi, le fel cum e cât se poate de limpede poziția lui Putin care a re-avertizat Occidentul să nu se joace cu armele nucleare ale Rusiei. 

Alăturarea Rusia-China creează cel mai puternic pol de putere al planetei. Tehnologia militară rusească, completată de capacitatea tehnologică și de producție a Chinei, îmbunătățită de resursa umană de acolo produce un pol invincibil de putere. Oricât s-ar chinui SUA să-și demonstreze supremația, în fața alianței ruso-chineze e zero. 

Există un clip în care un soldat rus explică diferențele fundamentale dintre armamentul rusesc și cel american. Spune el că „noi facem arme pentru război, în timp ce americanii fac arme pentru show”. Războiul din Ucraina a demonstrat asta cu vârf și îndesat. Absolut toate armele avansate trimise acolo s-au dovedit a fi niște eșecuri. Însă asta nu o constată doar rușii, ci și americanii. Un raport al Government Accountability Office specifică faptul că 70% dintre avioanele F-35(cele pe care le cumpărăm și noi!!!) nu sunt capabile de luptă. Avioanele ălea totuși sunt noi și doar 30% dintre ele sunt capabile de război! M-am liniștit. Credeam că noi, cu amărâtele ălea de F-16 bune doar să facă umbră, suntem o excepție. Aiurea, asta e regula!

Chiar și așa însă, ceea ce-și doresc atât rușii cât și chinezii este o aterizare cât mai controlată a SUA și a Occidentului, pentru o evitare a unei confruntări inutile. Pe moment, ieșirea chinezilor la mezat cu declarația limpede are efectul său: în nicio simulare de război ruso-american SUA nu mai iese învingătoare. E vorba de simulările lor, nu de ceea ce ar spune chinezii, care oricum nu comentează pe această temă. Punând și Rusia alături, e cât se poate de clar deznodământul unui asemenea război. 

Ce trebuie reținut e faptul că, prin alegerile desfășurate, Rusia și-a proclamat independența absolută. De-acum evenimentele vor lua o cu totul altă turnură. Veți vedea asta!

sâmbătă, 16 martie 2024

Românii nu sunt o națiune, ci o profesie


Titlul este mai aproape de zicerea originală. Ceea ce a spus Medvedev este o reinterpretare și ar trebui să ne măgulească. Știu că veți rămâne surprinși de afirmația mea, dar chiar așa e. Cu toate că, din punctul de vedere al rușilor, e o insultă, pentru noi ar trebui să fie o dovadă de mândrie. 

Ca să înțelegeți mai bine despre ce e vorba, vă voi cita un pasaj dintr-o carte excepțională(pe care am mai prezentat-o pe blog), „Convorbiri cu Stalin” a lui Milovan Djillas. Este vorba despre tranzitul său prin România aflată sub ocupație sovietică:

„Am fost uluiți de atitudinea arogantă a reprezentanților sovietici. Mi-am amintit ce oripilați am fost la vorbele comandantului sovietic din Iași:

- Of, mizerabilul ăsta de Iași! Și mămăligarii ăștia de români! 

A repetat, de asemenea, vorba de duh a lui Ilia Ehrenburg și a lui Vîșinski, referitoare la corupția și hoția din România:

- Ăștia nu aparțin unei națiuni, ci unei profesii.”

De fapt care-i problema? Rușii sovietici erau disperați de faptul că, în ciuda a ceea ce doreau să facă aici, nu reușeau. Populația trecuse la furturi extinse din zona ocupantului, iar ei, pur și simplu, nu mai făceau față. Cu toate că își impuseseră marionetele aici, la nivelul de bază se întâlneau cu atitudinea aceea care ne-a făcut invincibili de-a lungul timpului: spune ca ei, dar fă ca tine.

De ce spun că ar trebui să fim mândri? Pentru că ceea ce spune Medvedev demonstrează un complex istoric pe care rușii îl au față de noi. Nu-i puțin lucru pentru o țară irelevantă, precum cea a noastră! Să stai în coasta unui imperiu precum cel sovietic care, în ciuda faptului că primise controlul a 90% din România, nu reușea să-și impună așa cum dorea politica de aici, e ceva extraordinar. 

Scăpând această zicere a co-etnicului său, cu dorința vădită de a jigni, Medvedev nu face decât să confirme că România a fost întotdeauna o piatră tare. Pe noi însă, vorbele lui Medvedev n-ar trebui să ne jignească, ci ar trebui să ne lumineze. Înaintașii noștri au știut să le facă zile fripte ocupanților, ceea ce noi acum nu prea mai știm. Faptul că, de-a lungul istoriei, în ciuda unor victorii uneori zdrobitoare, ocupanții nu au reușit să se stabilească aici și nici să-și impună obiceiurile decât marginal, ar trebui să ne facă mândri. Întotdeauna am știut să ne opunem și să ne conservăm esența. Asrta trebuie să vedem din declarația pe care Medvedev a vrut-o impertinentă și jignitoare.

Doar că, ceea ce ne spune el se întoarce fix împotriva sa. Nu, nu ați putut să faceți nimic atunci când erați ocupanții acestei țări! Ați jefuit prin SOVROM-uri, dar mămăligarii au știut să vă facă șederea de aici un iad. Pentru ca un colos precum Rusia să-și amintească experiența ratată de aici, asta înseamnă că eșecul le-a rămas întipărit în memorie. Și ce poți face atunci când viermele amintirii te roade obsedant? Înjuri! Înjuri pentru că armata ta a plecat de aici deoarece nu mai putea sta. Înjuri pentru că mămăligarii, la un moment dat, s-au trezit și-au spus „STOP! Nu mai avem să vă dăm niciun ban!”. Și multe altele pe care nu le-ați fi așteptat!

Toată tărășenia cu ieșirea lui Medvedev a fost iscată de veșnica problemă a Tezaurului. Faptul că Tezaurul(de fapt a ceea ce ne-a mai rămas din el!) nu ni s-a întors în țară ține de prostia noastră absolută. Încă de când ne-am edificat ca națiune am avut în capul țării, într-o cantitate covârșitoare, numai idioți incapabili să gândească în termeni de interes propriu. Trimiterea Tezaurului la ruși a fost o prostie sforăitoare. Trebuie însă să recunoaștem că o prostie și mai mare este reprezentată de aurul nostru de acum care cică are „casă sigură” la Londra. De asta s-a uitat, iar cel care a impus o lege de repatriere a aurului a fost băgat la zdup. Dar să ne întoarcem la Tezaurul dat la ruși. Cine-a decis acea imbecilitate de atunci? Brătianu împreună cu curvulița Maria și marioneta Ferdinand. E drept că apetitul deosebit al nesătulei regine avea să ne aducă o victorie zdrobitoare după Război, când a reușit să obosească până la epuizare la Paris toate delegațiile masculine care contau. Astfel, ca efect al tăvălelilor reginei nesătule,  Transilvania a revenit mai ușor la patria-mamă. Asta în ciuda „patrioților” precum Maniu care „demonstrau” pe-atunci în Parlamentul de la Budapesta cum că românii pot fi buni unguri. Episodul ăsta s-a uitat!

Să nu divagăm și să ne ocupăm de Tezaur! Așadar, prostia s-a făcut când s-a dat. Apoi, după ce se terminase Războiul, politicienii români au refuzat să discute cu autoritățile sovietice. Gestul gratuit și stupid s-a constituit în răzbunarea istorică de după al Doilea Război Mondial, când Stalin a luat Basarabia și a decis ruperea Bucovinei de Nord ca „pedeapsă și despăgubire pentru ocuparea ilegală a Basarabiei”. Puțini știu că după Revoluția din Octombrie, noile autorități sovietice aveau nevoie de recunoaștere internațională și ar fi făcut orice concesii pentru a semna anumite tratate. Noi, ca vecini, ar fi trebuit să dăm dovadă de ceva mai multă flexibilitate în gândire, să ne vedem interesul și să semnăm un tratat de bună vecinătate. Ni s-ar fi întors și aurul, iar Basarabia n-ar mai fi fost subiect de discuție. N-am făcut-o deoarece jigodiile vremelnice se  ghidau după obediențe, nu după interesul țării! Apoi a venit dezastrul Războiului, când am intrat de partea nemților, refuzând să ne menținem  neutralitatea. Nu avem cum să știm cum s-ar fi întors destinul dacă am fi rămas neutri. Ceea ce știm însă e că, la sfârșitul Războiului, am fost priviți ca niște caricaturi. Cu un fost rege deviant, condus de-o curvă aflată în slujba KGB-ului, cu un mult prea tânărul și prostovanul nou rege, devenit bătaia de joc a lui Stalin, România nu avea absolut nicio șansă. A avut un noroc istoric atunci când Horty s-a înors la 180 de grade, supărându-l pe Stalin care atunci declarat că „Transilvania va rămâne a românilor pentru totdeauna”.

În timpul ocupației sovietice, în 1956, „Tezaurul artistic” al României se întoarce în țară ca efect al unei acțiuni propagandistice decise la Moscova. Din acest paragraf ar trebui înțeles care e calea de recuperare a Tezaurului nostru. Restituirea se poate face doar dacă Rusia are un interes din asta. Doar că, de-a lungul timpului, o constanta cu care ne-am confruntat a fost nu obligatoriu aceea a refuzului rușilor, ci cea a renunțării noastre. Episodul în care lui Dumitru Prunariu(pe atunci ambasador în Rusia) i s-a interzis să mai discute despre Tezaur este cât se poate de relevant. Și, dacă vreți să cercetați, există multe alte dovezi ale refuzului autorităților noastre de a lua Tezaurul înapoi. Un episod interesant e relatat într-un serial în Cațavencii(citiți cât mai e disponibil episodul unu, episodul doi și episodul trei).

A crede că, brusc, pe oficialii noștri i-a prins așa, din senin, dorul de Tezaur e semn de nebunie. Însă a crede că, prin declarațiile sforăitoare făcute de nulitățile noastre de acum și susținute de nulitățile europene, vom reuși să ne recuperăm vreun sfanț de la ruși e semn de mare prostie! În primul și-n primul rând ar trebui refăcute comisiile istorice care au fost sabotate sistematic de ruși. Acelea sunt cele mai importante deoarece - chiar dacă pare pierdere de timp - sunt singurele care pot stabili traseul Tezaurului nostru. Din indiciile pe care le am, doar o mică parte a Tezaurului dus la ruși se mai află la Moscova. Cea mai mare parte a sa a fost transferată la Berlin ca plată a unei ipotetice datorii clamată de nemți pe vremea în care ocupaseră Bucureștiul. E un episod destul de tenebros, ocolit cu cerbicie de autorități. Dacă mai țineți minte, atunci când profesorul Radu Golban a dezvăluit datoria pe care Germania o are către România(ca efect al datoriilor comerciale ale statului lui Hitler), autoritățile de aici, în funcție cu cei de la Banca Națională, s-au grăbit să nege. Tot profesorul Golban a dezvăluit și câte ceva din traiectoria curioasă luată de Tezaurul nostru, dar, din nou, s-a pus batista pe țambal. 

Ceea ce sunt convins este că strategia actuală de recuperare a Tezaurului, în realitate nu are ca scop recuperarea în sine, ci agitarea spiritelor celor mai cretini dintre noi. De fapt, ceea ce se urmărește, este inflamarea prostimii pentru acceptarea achizițiilor de noi arme inutile, pe bani mulți și, eventual, împingerea noastră într-un război care nu ne aparține. Până una-alta, ar trebui să conștientizăm că Ucraina ocupă ilegal teritorii românești și că ține etnicii români într-o teroare absolută. Ceea ce i s-a întâmplat Mitropolitului Longhin Jar ar trebui să fie subiectul unei înghețări a relațiilor cu Ucraina. Doar că, în stilul slugarnic care ne caracterizează, punem batista pe țambal.   

E timpul să pun punct articolului de azi. În concluzie voi spune că e timpul să facem un recurs la memorie și să înțelegem modul în care noi, românii, am reușit nu doar să rezistăm ocupațiilor, dar și să le sădim ocupanților complexe istorice. Ceea ce mă nedumerește însă este motivul pentru care acum nu ne mai găsim resursele pentru a le face aceleași zile fripte ocupanților actuali. Ocupanți care în treizeci de ani au jefuit România mai mult decât au făcut-o otomanii și rușii de-a lungul întregii noastre istorii! Nu e o exagerare: doar la începutul acestui an datoria țării a mai sărit cu 5 miliarde de EUR! ȘI nimeni nu zice nimic!  

vineri, 15 martie 2024

Ce-o să se aleagă?


De la „Rusia nu trebuie umilită în Ucraina” la „Rusia nu trebuie să câștige în Ucraina”. Iată traseul comic al unui pigmeu care ba se crede de Gaulle, ba Napoleon. În general locul unor asemenea închipuiți este la instituțiile specializate, dar nebunia în care trăim ne arată limpede că a fi normal e nebunie și a fi nebun e normalitate. Deh, o lume cu fundu-n sus, atât la propriu cât și la figurat.

Luând de bune declarațiile lui Macron, ai fi tentat să crezi că trebuie să te pregătești pentru războiul total. De altfel, căprarii din presa autohtonă au dat startul declarațiilor bombastice și amenințărilor vehemente la adresa Rusiei. Nu e destul că un pigmeu amarnic precum Macron e penibil. Mai trebuia să răsară și un chiwawa sub forma unei națiuni eșuate din Estul Europei care să se pretindă luptătorul suprem împotriva ursului turbat. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. 

Situația e însă mult mai complexă decât ne-am fi imaginat și asta în ciuda spectacolului hilar la care suntem obligați să ne raportăm. Rusia de azi e în situația vânătorului care-și vede casa atacată de vulpi turbate. Desigur, pe cele care-l atacă direct le omoară, dar dilema lui e alta: oare nu cumva întreaga populație de vulpi e atinsă de turbare, motiv pentru care acțiunile sale trebuie să fie extinse? Poate că vi se pare o exagerare din partea mea, dar nu e deloc așa. Indiferent de cum ai privi lucrurile n-ai cum să nu constați că fix asta se întâmplă: Rusia e atacată feroce de lumea anormală. Iar replicile sale încearcă în van să mențină un anumit nivel de normalitate, lăsând în van deschise căile diplomației, ale rațiunii. Doar că nu mai există rațiune într-o lume irațională. 

Ieri, într-un comentariu, un cititor mi-a dat o referință foarte inspirată la cea mai recentă carte a lui Emmanuel Todd, La Défaite de l’Occident. Pentru cei care nu știu, Todd nu-i un neavenit, un individ care vrea să pozeze bombastic, ci un cercetător profund care încă de la începutul carierei sale s-a dovedit a fi strălucit. Studiind evoluția indicatorilor economici ai URSS, Todd a prevăzut căderea imperiului comunist încă din 1976, când avea doar 25 de ani! Iar diagnosticul pus atunci a fost unul de o precizie chirurgicală. 

În „La Défaite de l’Occident”, Todd vorbește despre iremediabila cădere a Occidentului care începe încă din anul 1965. Căderea URSS nu a făcut decât să mascheze traiectoria iremediabilă pe care era înscris Vestul. Iar totul nu este cauzat de vreo agresiune externă, ci de procesul de disoluție internă. 

Vectorul economic reprezentat de globalizare este unul primordial care face ca SUA să devină o națiune efectiv impotentă. Americanii i-au împins pe ucraineni în război cu Rusia, iar acum se află în imposibilitatea de a produce echipamentul și munițiile de care e nevoie pe front. Totul e cauzat de globalizare. Ruperea lumii în două face ca multe din zonele de unde-și procurau materii prime sau componente intermediare să pice, astfel încât liniile de producție stau așteptându-l pe Godot

Mult mai interesant însă e celălalt vector remarcat, anume cel ideologic, reprezentat de picajul protestantismului. „Protestantismul, cel care a impus valorile muncii și disciplinei sociale, a dat avânt Occidentului, in special lumii anglo-americane. Evaporarea protestantismului în SUA, Anglia și în toată lumea protestantă a făcut să dispară forța și specificitatea Occidentului. Variabila centrală este dinamica religioasă. După stadiul „activ” urmează stadiul ”zombie” și acum putem vorbi despre un stadiu ”zero” al religiei în Occident”. Stadiul activ este cel pe care-l cunoaștem, cu omul religios, trăindu-și sentimentul datoriei față de Dumnezeu și față de sine. Acest om e văzut săptămânal la biserică, e practicant și total integrat în spiritul comunitar. Stadiul de zombie este cel în care individul este rupt de comunitatea religioasă, dar continuă să respecte anumite tradiții(botez, căsătorie religioasă, înmormântare tradițională s.a.m.d.). Stadiul zombie este unul tranzitoriu, cel care pregătește ajungerea generație viitoare la nivelul zero, cel în care religia este eliminată. 

Fenomenul care se petrece este unul impresionant. Omul „eliberat”, „omul zero”, e unul care efectiv nu mai poate admira decât nimicul din care se revendică. Așa se ajunge, după cum bine spune Todd, la o „Americă definitiv căzută în nihilism și în divinizarea nimicului”. Căsătoriile dintre persoanele de același reprezintă, din punctul de vedere al lui Todd, simptomul specific al lumii zero, iremediabil eșuată.  

După cum putem vedea, Rusia parcurge drumul invers, căutând să-și regăsească rădăcinile ortodoxe și pe baza acestora să-și refacă destinul istoric. Ruptura dintre Rusia și Occident este, de data aceasta, una totală și absolută, fără nicio capacitate de reconciliere. De altfel vedem asta inclusiv în declarațiile lui Putin care-și îndeamnă oamenii „să-i lase în pace pe occidentali să se sinucidă prin intermediul ideologiei pe care o promovează”. Noi am trecut prin asta - spune Putin - și am văzut ce rău imens ne-a făcut. Iar de-aici putem să tragem concluzia că „a-i lăsa în pace” este cel mai mare rău pe care-l poate face un dușman al Occidentului. E ca și cum, sincigașului care e cu ștreangul de gât i-ai spune „eu tot nu te cred în stare să faci asta”.

Iată-ne în fața a trei căi pe care istoria ni le scoate pe tarabă. Calea tradițional-confucianistă a Chinei, calea nihilistă a Occidentlui și calea spirituală a Rusiei. Dacă vreți, la ora actuală Rusia propune cea de-a treia cale a organizării sociale. Nu e una deplin coerentă, sunt numeroase zone unde sunt ciocniri între „standardul imperfect occidental” care-a fost implementat parțial acolo și noua viziune. Sunt zone care baleiază între nihilismul occidental și structura confucianistă chinezească(tot nihilistă în esența sa). Dar, cu toate acestea, Rusia își desenează, ca de fiecare dată în istorie, propria cale. 

Înțelegând elementele descrise putem vedea mult mai limpede ceea ce se petrece acum. Halucinațiile lui Macron sunt perfect în linie cu nihilismul occidental care, neavând niciun punct de sprijin, orbecăie între diverse extreme, fascinat de formă, dar incapabil să înțeleagă fondul și, mai ales, pericolele cărora se expune. În lumea nihilist-occidentală o vorbă e o vorbă și-atât. Aceasta poate fi o declarație de război sau un text inept de-al Analenei Baerbock; în esență, pentru un occidental au aceeași valoare, adică zero. Altfel însă arată lucrurile din punctul de vedere al rușilor sau al chinezilor. Pentru ambele țări vorba are o greutate care e direct proporțională cu funcția gurii care-o rostește. 

Ceea ce însă devine clar este că orice declarație sau angajament de-al Occidentului nu mai valorează nimic. Și asta nu doar în ochii publicului de-acolo - care de mult și-a pierdut încrederea în politicienii săi. Liderii occidentali și-au pierdut încrederea la nivel diplomatic. Inclusiv ei între ei nu mai respectă ceea ce, cu câteva secunde înainte, susțineau cu înflăcărare. 

Iată de ce, văzând realitățile și cavalcada evenimentelor, nici măcar nu ne mai întrebăm când anume se va petrece căderea ci, mult mai mult, suntem curioși de „ce-o să se aleagă din toată tâmpenia asta?”. Toată lumea știe că de picat va pica, dar nimeni nu știe ce anume se va pune în locul nimicului care-a condus la dezastrul absolut de acum. 

joi, 14 martie 2024

Zidul care se ridică.


Au început să vină și datele statistice ale UE. Așa cum vă așteptați, acestea sunt atât de dezastruoase încât nu mai pot fi cosmetizate. Producția industrială a căzut cu 6.7% comparativ cu anul anterior, an care a fost dezastruos în comparație cu precedentul. Mai mult, observăm o accelerare a căderii dacă ne uităm că, în comparație cu luna precedentă, căderea a fost de 3.2%. Ce ne spune asta? Că în scurt timp Europa va rămâne fără absolut niciun fundament economic. 

miercuri, 13 martie 2024

Când SUA suferă de mania persecuției


Când am spus într-un articol trecut că SUA va trece de la rolul de hegemon la cel de comediant nu m-am gândit că asta se va întâmpla atât de repede. Mă rog, am trecut eu cam repede peste subiect fără să aprofundez deoarece dovezile sunt de-a dreptul covârșitoare.

luni, 11 martie 2024

Tabla de șah europeană la momentul confruntării diplomatice


Mai multe informații provenite din zone discrete spun că statul subteran al SUA s-a retras din Ucraina, preferând să lase leadership-ul Marii Britanii care caută să scoată cât mai mult din situația asta, repetându-se cumva Războiul Ruso-Turc. În sprijinul acestei ipoteze vine debarcarea vacii Nuland din Departamentul de Stat, dar și îndreptarea „interesului media” spre Europa atunci când vine vorba de reacțiile referitoare la ceea ce se petrece în Ucraina.

duminică, 10 martie 2024

Cum reușește SUA să-și deseneze o nouă carieră remarcabilă?


Indicele semiconductorilor($SOX) a depășit vârful din anul 2000. O similaritate stranie cu criza dotcom. Care similaritate nu este singura. Avântul companiilor tehnologice, iluzia AI-ului ”salvator și reconfigurator” al întregii lumi generează o realitate similară până la confuzie cu ceea ce se întâmpla în vârful DotCom.