joi, 20 iulie 2017

Emigrare si iluzie

O să mă opresc azi la o postare de-a scriitorului Alexandru Petria, în fapt o reacţie a acestuia la comentariile stupide generate de moartea lui Augustin Buzura:
Nu merită să trăiești, nu merită nici să mori. Într-o țară ca România. Ca scriitor, ca gânditor, ca savant, ca om care a împins limitele excepționalului unde semenii n-au cum să ajungă.(...)
Aici, dacă nu-ți este prețuită corect viața, îți este batjocorită și moartea. De nimurugi, de terchea-berchea, de lepădăturile agresive ale neantului.
Câtă corectitudine, aş spune la prima vedere! Ce altceva poţi face atunci când constaţi că te afli, neputincios, în faţa unui asemenea munte de mârlănie? Sunt fraze generate de perplexitate, sunt reacţii normale şi justificate pe care le ai când constaţi că te loveşti iremediabil de mirosul infect generat de paraziţii care populează o lume din ce în ce mai toxică.


Cu toate acestea, cred că rândurile amintite nu trebuie scrise. Sau, dacă sunt scrise, nu trebuie distribuite public, ci într-un cerc restrâns, format strict din cei care înţeleg exact sensul cuvintelor. Cu toate că sunt sigur că maestrul n-a avut în intenţie, cred că asemenea lucruri sunt periculoase deoarece pot sminti omul simplu. Şi-o să explic de ce.
Este într-adevăr adevărat că „nu merită să trăieşti, nu merită nici să mori într-o ţară ca România”? Omul simplu nu va înţelege aceasta ca pe un semn al disperării, ci ca pe un îndemn de a-şi găsi liniştea în altă parte. Există însă acest tărâm? Desigur nu. Întotdeauna, a merge în „altă parte” înseamnă a te rupe cu brutalitate de propriile rădăcini pentru un ideal iluzoriu. E greşit să crezi că pâinea din altă parte va fi mai bună, că traiul în altă parte va fi mai lin. Fără rădăcinile tale, pâinea va fi otrăvită, iar viaţa un coşmar.

Dezrădăcinarea este cea mai mare plagă a lumii în care trăim, cea mai mare crimă, cea mai mare sfidare a noţiunii de om. Rupt brutal de pământul pe care s-a născut, omul devine aproximativ, o specie nevoită să se adapteze. E copleşit de temeri, lumea-i e străină, chiar dacă nu vrea s-o arate. Noua lume devine o obsesie pe care n-o înţelege. Sărbătorile locului îi sunt străine, bancurile celor din jur nu le-nţelege(sau dacă le-nţelege râde forţat), obiceiurile şi obişnuinţele celorlalţi îi spun la fiecare pas că el e intrusul. Nu va scăpa niciodată de blestematul acela de accent şi nu va reuşi niciodată să-şi şteargă stigmatul de venetic.

Sunt lucruri pe care nu le va recunoaşte niciodată un dezrădăcinat pentru că sunt ororile intime care-l chinuiesc permanent. Însă nimic nu se compară cu tragedia în faţa căreia e pus atunci când copiii îi cresc. Deja ei nu mai sunt ai lui, el e străinul venit din altă lume, în timp ce ei vor din tot sufletul să aparţină lumii celei noi. Ei n-au accent, ei au prieteni, înţeleg sărbătorile locului, pricep bancurile, dar sunt deranjaţi de un fir subţire, invizibil, dar totuşi obsedant. E urmă de rădăcină către patria părintelui. Fiecare copil se naşte cu ea, iar dacă se află pe pământul natal ea creşte şi devine viguroasă. În afara ţării însă pare o anexă inutilă, o chestiune deranjantă, inadaptabilă la solul locului. Astfel, copilul dezrădăcinatului caută cu disperare să taie acea firavă rădăcină, crezând că aceasta-i va face cumva liber drumul spre o nouă rădăcină, a locului.
Iluzii! Totul se transformă într-un calvar. Copilului nu-i mai place numele părintelui deoarece nu-i unul al locului, nu-i place limba părintelui deoarece „nu-i a lui”, nu-i place accentul părintelui, nu-i mai place nimic din ceea ce e părintele său. În faţa unei asemenea revolte, dezrădăcinatul n-are nicio putere. Doar o lacrimă care-i înfloreşte pe neaşteptate la colţul ochiului, o lacrimă amară care-i arată în ce lume şi-n ce coşmar s-a pogorât. Sunt lucruri pe care le afli abia atunci când e prea târziu, când constaţi că cealaltă casă a ta de fapt nu-i a ta, iar casa ta reală nu mai există. Ce poate fi mai tragic de-atât, de-a fi pus în faţa implacabilului?

De-aceea cred că rândurile maestrului nu trebuie rostite în spaţiul public, ci într-un mediu în care cei care ascultă au capacitatea de a înţelege adevăratul mesaj transmis. Într-adevăr, e o amăreală teribilă să constaţi ceea ce s-a petrecut la moartea unui mare om. Dar trebuie să înţelegi că pramatiile care-aruncă asemenea mizerii în spaţiul public o fac din neputinţă. Neputând să se lupte cu marele om în timpul vieţii se-aruncă precum şacalii asupra cadavrului lipsit de suflare. Însă cadavrul nu e OMUL. E ceea ce nu-nţeleg neputincioşii. OMUL e dincolo de cadavru, iar lupta lor e inutilă. Mai mult, cei care se luptă morţii sunt, în realitate morţi. Nişte morţi gălăgioşi, dar morţi.

15 comentarii:

  1. Vorbesti prostii. Nu vei stii niciodata cum e sa fii emigrant pana nu o vei face. Asa ca, pana una alta, esti ca un virgin care voirbeste despre sex.
    Si se pare ca nici nu cunosti prea multi emigranti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din păcate am uitat să spun că această postare, ca de altfel întregul blog, nu se adresează proştilor. Te-aş fi scutit astfel să mai pierzi vremea pe-aici.

      Ștergere
    2. Probabil tocmai a aflat unul dintre acele lucruri pentru care e prea tarziu...

      Ștergere
    3. Prost e ala care traieste intr-o tara care se duce dracului vazind cu ochii, desi nu il obliga nimeni sa o faca.
      Imnul national incepe cu "Desteapta-te romane", ceea ce spune multe.
      Ne mai leaga de RO doar grija de parinti.
      Altfel, va meritati pe deplin soarta.

      Ștergere
    4. Esti un sclav las. Te obliga tocmai "grija de parinti" pe care ai mentionat-o. Ai calcat in picioare prin abandonul tau tot ce au jertfit cei care iti sunt strabuni. Pentru ce, pentru o bucata de paine? Ai putea sa-ti privesti in ochi bunicul care ti-a lasat moatenire un petec de pamant muncit pe branci? Ai curaj sa-i spui bunicii tale ca biserica ei din sat se paragineste pentru ca tu esti prea limitat pentru a vedea dincolo de farfuria ta? "Desteapta-te romane" e un indemn la verticalitate, la curaj si memorie, nu un branci spre vest. Apropo, scoala pe care ai urmat-o gratis aici, ai platit-o cand ai plecat? Problema cu tine nu e ca esti sclav, ci ca te mandresti cu asta.

      Ștergere
    5. Un articol plin de adevar.Sint plecat din patrie de 15 ani si imi este bine financiar dar sufletul este sfisiat,Romania este patria mea ,pămîntul stramosesc aparat si de bunicul meu .Sunt prizonierul propriei dorinte de libertate ,am luptat la revolutie,am incercat sa schimb lumea acasă dar am fost prea mic.Acum am libertatea mea dar dorul de casa ma omoară iar cind vin acasa si vad ce se întîmplă in orasul meu ,comuna bunicilor ,plec cu o durere fara leac,sunt prizonierul propriei ambitii de a fi liber in tara mea dar nu pot trai in coruptie ,mita , lipsa unor drepturi esentiale pe care nu le am acasa.Nu vă doresc sa treceți prin ce trecem noi ,nu suntem fericiti pe deplin .Cu toti ne dorim să ne întoarcem acasă chiar dacă o facem la sfîrsitul vietii daca mai devreme nu putem.Toti cei plecați au un motiv pentru care au plecat ,nu suntem nebuni.Pe cei ramasi acasă ii ajutam cum putem eu am platit operatii pentru părinții nostri si pentru bunici ,daca eram acasă nu-mi permiteam asta si faptul ca tata este inca in viata face suferința mea mai mica.Sint ROMAN si ma mindresc cu asta ,contribui cum pot mai bine la imaginea noastra a Romanilor si sper ca într-o zi sa ma întorc acasă sa pot avea grija de mormintele bunicilor mei.

      Ștergere
  2. Buna dimineata,
    Au fost ani in care am gandit la fel. Dar, umbland destul de mult prin Romania (sunt adeptul ideii de a-mi cunoaste tara mai intai, nu ca cei care merg in Antalya , la "all inclusiv", dar nu au vizitat Sulina), imi dau seama ca si randurile dumneavoastra se adreseaza tot aceluiasi cerc restrans. Daca imi permiteti, doua exemple :
    - acum trei ani, in Apuseni, Cincis, intr-o pensiune eram noi "miticii" si un grup de "italieni". Asa am crezut, vorbeau intre ei in italiana corect, masini cu numere de Italia, spalati s.a.m.d. Pana cand s-au imbatat si au dat-o pe romaneste :) :) :). Niste ardeleni gen Raducioiu dupa doi ani de Italia :) ;
    - azi dimineata in autobuz, spre P-ta Unirii, o doamna mai in varsta cu nepotelul, vorbind numai in italiana. Cand a sunat-o cineva a dat-o pe romana neaosa.
    Doresc sa precizez ca cei din exemplele anterioare, erau oameni spalati si cu bun simt. Insa, nu cred ca au acest tip de experiente intime, scoase in evidenta de dumneavoastra. Iti trebuie un anumit nivel de dezvoltare intelectuala - asta nu impune existenta a numeroase hartii de studii - inteligenta nativa, specifica pentru maxim 10 % din populatie, oriunde pe Terra.
    Cu stima, o zi buna !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Faptul că atunci când se îmbată sau că atunci când răspund o fac instinctual în limba maternă demonstrează fix ceea ce spun eu. Sunt unii - destul de mulţi la noi - care încearcă să pară altceva decât sunt de fapt. Dar asta nu-i scuteşte de experienţele pe care le-am descris. Ba, din contră, le trăiesc la o intensitate mult mai mare. Crede-mă că ştiu bine despre ce vorbesc!

      Ștergere
    2. Am privit mai profund :) si Da, aveti dreptate. In vino veritas, in primul caz si resorturile ancestrale, ,,glasul sangelui", in cel de-al doilea. Am fost superficial ....Week-end frumos !

      Ștergere
  3. Am plecat din Romania de 8 ani, dupa ce oricum muncisem in strainatate vreo 4.
    -scoala pe care am facut-o in Romania nu trebuie sa o platesc eu - au platit-o parintii mei. Asa ca nu am nici o apasare din punctul asta de vedere.
    -limba romana o vorbesc si acum, fara nici un fel de adaosuri straine. Si atunci cand spun o rugaciune o spun in limba romana.
    -religia crestin-ortodoxa mi-a ramas aceeasi de cand m-am nascut. Biserica romana e in schimb o rusine. Iar faptul ca in unele locuri bisericile sunt paraginite iar in altele bisericile sunt infloritoare tine doar de faptul ca comunitatea din jurul lor e inca vie, in nici un caz de mine.
    -casa parinteasca e tot acolo. Nu gasesc pe nimeni serios sa aiba grija de ea - si nu cer nici un ban chirie, ci doar sa locuiasca acolo (e intr-un oras de provincie) si sa aiba grija de ea.
    -pamantul mostenit - mi-a spus statul ca imi da amenda daca nu ul cultiv, asa ca in loc sa il las salbatic a trebuit sa il dau la o aociatie care imi da mai putini bani decat ma costa sa inchiriez o masina de la Bucuresti pina acolo.
    -faptul ca m-am nascut in Romania nu ma leaga de pamantul din tara - ca nu sunt iobag.
    -faptul ca copii mei vorbesc romana nu asa de bine ca limba de aoptie nu ma deranjeaza absolut deloc.
    -referitor la intelegerea culturii locale, a tarii de adoptie - citesc ziarele locale de ani de zile, am invatat istoria tarii (probabil mai bine decat cea a Romaniei), si ma simt mai aproape de cultura locala decar de cea din Romania.
    -in Romania am vazut toata tara inainte sa plec - mai putin Baia Mare si Resita - in rest toate celelate orase, am colindat muntii de la Suceava la TImisoara, am trecut granita aproape pe la toate punctele importante rutiere. In tara de adoptie am calatorit si calatoresc peste tot si pot spune ca am acoperit peste 60% din ea. Si mai sunt cateva tari in Europa unde am calatorit cu masina - in vacanta, nu sunt sofer de meserie - peste 4-5,000 km in fiecare tara.
    Pentru cei care pleaca din Romania ca sa faca bani si apoi sa se intoarca si sa isi faca o casa, sau sa isi cumpere o masina, articolul de mai sus e destul de aproape de realitate. Realitate care de multe ori e dureroasa, frustranta.
    Pentru cei ca mine, care au inteles exact de ce pleaca, o alta tara e doar un nou mediu, societate, la care te adaptezi si de care te bucuri. Inveti obiceiurile culinare si le adopti, inveti obiceiurile si cutumule locale si le adopti, si incet-incet Romania devine doar una dintre tarile unde ai locuit de-a lungul vietii. Nici mai buna, nici mai rea!

    RăspundețiȘtergere
  4. pt Anonim...NU Intelegi si nici nu o sa intelegi nimic oricat ti se va spune ca esti un mare Bou lol ... esti praf si pulbere...din pacate dupa 18 ani traiti in afara Romaniei nu pot decat sa-i dau dreptate autorului...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Întrucât comentariile sunt moderate şi nu apar la momentul introducerii lor, fac precizarea că acest comentariu-răspuns nu-i este adresat celui care-a introdus comentariul pe 22 la 08:14 ci, cel mai probabil, primului anonim(ultimele 3 comentarii au fost aprobate în acelaşi timp, astfel încât acest comentariu nu avea cum să se refere la cel imediat anterior lui).

      Ștergere
  5. De acord cu articolul. E plina de drame emigrarea, bat-o vina. Am trait aproape 7 ani plecati, in Spania. Am lasat servicii bune in tara si ne-am dus sa ne facem bogati....iluzii. In prima zi am plans. Foarte rar am vazut romani sa zica ca nu vorsa se mai intoarca. E adevarat, nu putem generaliza si judeca, multi au avut situatii personale si familiale grele in tara un exemplu ar fi indisponibilizarile masive de dupa revolutie si au plecat plangand, lasand in urma tot ce aveau mai drag. Apoi mai sunt si aventurierii si cei mandri, care nu mai incap in Romania de destepti ce sunt si nu se pot implini aici...macar de ar face-o sa acumuleze experienta si know how pe care sa le dedice apoi neamului si tarii in care au crescut si s-au educat. Faptul ca romanii din diaspora nu sunt uniti, il consider fals, cu mici exceptii poate. In adancul sufletului, fiecare tanjeste sa se intoarca, unii nu au curaj, altora le e rusine ca nu au facut nimic, iar altii din pacate deja s-au dezradacinat, gen relatii mixte etc. Pentru un singur lucru nu-mi pare rau c-am plecat: am regasit credinta noastra stramoseasca ortodoxa...sa vedeti cum se strang fratii nostri in jurul bisericii si cum exilul te smereste si te face sa te trezesti, in cele din urma; e o lucrare tainica, divina si aceasta, fara indoiala.

    RăspundețiȘtergere
  6. S-ar putea explica nebunia care traim prin cauze mai putin recente ... poate e produsa chiar de dezradacinarea taranilor de la sate si mutarea fortata in fabrici si uzine, apartamentele chibrit si ruperea completa de natura si un sens al ritmului (fortzata de comunisti prin industrializarea fortata inceputa in anii 50-60)

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca sunteti dispusi sa intelegeti, in contextul actual 2017, conceptul de 'identitate nationala' ca o super-impozitie a sistemului/contextului peste principiile sanatoase ale unui individ, atunci nu devine doar un instrument de diferentiere fata de alti indivizi? Mecanismul inferioritatii (prin care cuiva i se sugereaza ca isi poate imbunatati conditia daca plateste pentru schimbarea apartenentei) e folosit de cand lumea. Asadar, va provoc pret de o clipa sa lasati deoparte reactiile instinctuale si sa va intrebati ce va face sa fiti 'romani'? Care e acea caracteristica indiscutabila care defineste un 'roman' si deci, pe care niciun alt individ apartinand altei natii nu o poseda? In comentarii am observat repetarea argumentului 'a luptat ca sa apere tara asta': istoric, asta a fost sursa aparitiei formelor de organizare (ginta/trib etc), de protectie & supravietuire. Putem face diferenta intre statutul de roman si statul Român(ia)? Fortez o paralela: nici Romania si nici religia nu te vor salva din fata amenintarilor vietii reale, tu esti singurul care vreodata ai putut actiona.
    Opinia mea este ca ar fi sanatos ca un individ sa se identifice prin el insusi, si nu sa mascheze sincopele de identitate cautand sa se legitimeze prin apartenenta la un grup/natie/doctrina. Flexibilitatea& adaptabilitatea sunt conditii esentiale pentru a supravietui.
    Iar eu, eu cine sunt, poate veti intreba? Un observator-calator care a vazut intai Romania la pas si la roata iar apoi a facut asta si cu o jumatate de planeta.
    Imi vin in minte bancurile din epoca ceausista in care 'un american, un rus si un neamt' erau mereu luati la-mpins vagoane de al nostru Fat-Frumos :)

    RăspundețiȘtergere