sâmbătă, 3 iunie 2017

Majoritate şi minorităţi

De când există omenirea, legile au fost făcute prin consensul majorităţii. Deciziile, mişcările strategice, regulile de funcţionare, toate s-au făcut prin acordul majorităţii populaţiei. Şi este de bun simţ să se întâmple aşa deoarece o societate este a celor mulţi, a celor care se simt aparţinând ei.

Desigur, în fiecare societate au existat şi există minorităţi. De când e lumea minoritatea a trăit în umbra majorităţii şi s-a manifestat astfel încât să nu deranjeze majoritatea. Este în firea lucrurilor să se întâmple aşa.


Lumea de azi, bolnavă în ultimul grad, a reuşit să statuteze însă o tiranie a minorităţii. Faptul că eşti minoritar îţi dă automat drepturi suplimentare. Pare de la sine înţeles că dacă aparţii unei minorităţi ai dreptul de a-l sfida, de a-l călca în picioare pe majoritar. De ce? Pentru că majoritarul se presupune că are tendinţa să-l asuprească pe minoritar.
Aşa s-a ajuns ca în SUA, vinovăţia pentru orice frustrare dementă a vreunui minoritar să fie atribuită, din oficiu, bărbatului alb. A fi alb şi, în plus, bărbat a ajuns aproape o infracţiune. Eşti prezumptiv violator, rasist, un ticălos majoritar creat pentru a asupri şi umili pe bieţii minoritari. Dacă, în plus, mai eşti şi creştin, probabilitatea de a o sfârşi la pârnaie pentru simplul tupeu că te plimbi pe stradă este extrem de mare.

În Europa lucrurile nu se croiesc atât de rudimentar ca în SUA, însă direcţia este aceeaşi. Aici tirania minorităţii nu se exercită pe faţă, ci discret, la umbra unui păienjeniş birocratic, bine instituţionalizat, care are efecte chiar mai perverse decât dincolo de Ocean. Dacă în SUA, în momentul în care majoritarii bufnesc nervos, sistemul ştie să se retragă, să pună la dispoziţie supape pentru a permite eliberarea rapidă a presiunii, în Europa se joacă un joc mult mai pervers: sistemul inventează falşi majoritari care bufnesc controlat şi care, în lumina reflectoarelor, o sfârşesc rău, acuzaţi fiind de toate ticăloşiile posibile. Este o lecţie permanentă dată majoritarilor, o spălare perversă a creierului cu scopul de a induce majorităţii un sentiment de teamă şi, în acelaşi timp, de vinovăţie.

Când constatăm că lucrurile nu merg cum trebuie, când simţim că totul e un haos, trebuie să înţelegem că întreg răul porneşte de la această tiranie instituţionalizată a minorităţii. Tot prozelitismul care se face azi în numele drepturilor nu este nimic altceva decât o propagandă care are ca scop menţinerea artificială a unui sistem aberant. Un sistem care produce distorsiuni sociale grave şi care, în final, va distruge iremediabil societatea umană.

3 comentarii:

  1. Dane, wtf is going on? Prea multe articole la rand cu care sunt de acord!

    Da, asa e, PC este o ideologie genocidara cu radacini directe in marxism.
    Si ea consta in slogane repetate continuu, ignorand facts&figures. Greu de inteles de ce consumatorii acestui opiu ideologic refuza contraargumentele venite direct din lumea inconjuratoare; refuza realitatea.

    Anyway, keep up the good work!

    RăspundețiȘtergere
  2. Este 100% marxism, dar nu economic cum am avut noi pana in 1989, ci "cultural" cu au ei din 1945 incoace. Sclavii marxismului cultural sunt mult mai productivi si mai docili decat sclavii marxismului economic. Verifica rezultatele.
    Pune mana si citeste "Corectitudinea politică. „Religia” marxistă a noii ordini mondiale".
    http://www.rostonline.ro/2015/08/flagelul-corect/

    Nu ar strica sa arunci o privire nici peste "Propaganda" lui Bernays
    http://librarie.gandeste.org/cumpara/propaganda-edward-bernays-7718911

    RăspundețiȘtergere
  3. Spui ca "probabilitatea de a o sfârşi la pârnaie pentru simplul tupeu că te plimbi pe stradă este extrem de mare". De unde ai scos asta? Ti s-a intimplat tie asta? Ca eu am trait acolo ani de zile si nu mi s-a intimplat. Si nici sutelor de oameni albi pe care i-am cunoscut pe parcusrsur acelor ani. Poti furniza vreo statistica oficiala? Un link, ceva, anything, fapte, dovezi, sa iti sustina afirmatia?

    RăspundețiȘtergere