marți, 20 iunie 2017

Epicentrul sirian

Doborârea unui avion al armatei siriene de către americani este scânteia care lipsea în declanşarea unui mega conflict global. Motivul real al doborârii avionului a fost determinat de marşul prea rapid spre victorie al armatei siriene. Mesajul transmis de americani a fost: „mai temperat, băieţi, trebuie să mai stăm ceva vreme pe-aici!”.

De data aceasta însă, răspunsul Rusiei a fost unul pe măsură: prin intermediul oficialilor militari de nivel înalt s-au deunţat toate înţelegerile de până acum, s-au condamnat vehement acţiunile americane în Siria şi a fost lansat public un avertisment conform căruia avioanele americane au devenit oficial ţinte ale Rusiei în Siria. Mai pe şleau spus, este o declaraţie de război.

joi, 15 iunie 2017

Armate si bani

Mă uit cu atenţie la noile tehnologii militare dezvăluite, prin perdele intenţionat lăsate crăpate. La ruşi e suspect modul în care dezvoltă tehnologii militare avansate cu scopul de a le vinde. Niciodată până acum ruşii n-au fost atât de interesaţi în monetizarea propriei tehnologii militare. Mai mult, în situaţia de alertă în care se află, cu Occidentul mai aproape ca niciodată de Moscova, lucrurile par de-a dreptul stranii.

A luat-o razna Putin? Unii argumentează că, de fapt, respectivele arme sunt vândute ţărilor care au acelaşi scop, anume contracararea SUA. De exemplu China. Însă, aceiaşi observatori uită că, la rândul lor, între China şi Rusia există controverse cel puţin de natură diplomatică. În aceste condiţii de ce-ai da tehnologia ta de vârf? Un răspuns mai logic ar fi acela că, în realitate, ceea ce vând ruşii nu e tehnologie de vârf. Există într-adevăr foarte multe voci care vorbesc despre noile dezvoltări militare ţinute extrem de ascunse. Cineva îmi şoptea că încă nu se ştie cum a ajuns întregul echipament militar rusesc în Siria. Acolo, practic peste noapte, americanii au descoperit din satelit cum răsar avioane şi alte echipamente militare avansate. Cum au fost ele deplasate? Să duci un avion fără să fii identificat e totuşi complicat. Să transporţi însă o întreagă bază fără să fii văzut e cu adevărat o performanţă.

miercuri, 14 iunie 2017

Azi în Franţa, mâine-n toată lumea

Ceea ce se întâmplă acum în Franţa ar trebui să ne dea de gândit. Macron, o coadă de topor numită de nefasta alianţă a multinaţionalelor cu serviciile secrete, este pe cale să „revoluţioneze” Occidentul.

Lucruri pe care noi le-am văzut la alegerile din 1946, cele organizate sub atenta coordonare a Moscovei, sunt, la ora actuală, evenimente în plină desfăşurare în Franţa. Macron, un nimeni venit de nicăieri, a luat faţa tuturor celorlalţi participanţi la prezidenţiale, câştigând fără drept de apel. Cum a făcut asta? Cu ajutorul contracandidaţilor săi care, parcă mânaţi de nebunie, s-au autosabotat penibil. A mai fost, desigur, şi „personificarea răului absolut Le Pen”, menită a induce în mentalul colectiv ameninţarea unei distrugeri iminente a Franţei. Astfel faci posibilă apariţia proştilor eroici, a luptătorilor de mucava, bucuroşi că sunt „anti-sistem”, dar ştiindu-se protejaţi în spate de sistem. De altfel acesta este noul model al revoluţionarului: tembelul pe care-l scoţi teleghidat acolo unde ai nevoie, bucuros că prin urletul animalic pe care-l scoate influenţează naţia şi convins că râgâielile sale anti-sistem sunt corecte deoarece întreaga presă, întreaga corectitudine politică şi, de ce nu, întreaga „lume civilizată” e de partea sa.

joi, 8 iunie 2017

Învăţământ şi reformă

Sistemul de învăţământ comunist avea un ciclu primar, unul gimnazial, două trepte, a căror picare echivala cu o reorientare a celor slabi către şcoli profesionale, un BAC (ceva mai puţin important în logica acelor vremuri) şi o admitere deosebit de dură la facultate. Existau ceva studii postuniversitare, dar erau puţine şi, în general, fără mare importanţă. Doctoratul era aproape un vis. Trebuia să-ţi aloci cel puţin 6-8 ani şi să treci prin furcile caudine ale coordonatorului şi ale diverselor comisii. Uneori se ajungea la argumente penibile de genul „unde-ai mai auzit dumneata să se termine un doctorat mai devreme de cinci ani?”.

Acuzele care s-au adus sistemului comunist de învăţământ au fost, de cele mai multe ori, penibile. În afara problemei concentrării excesive a elevilor pe materiile de la examenele de treaptă sau admitere(probabil singura problemă serioasă a acelui sistem), argumentele de genul „elevi stresaţi”, „materie prea concentrată” sau „manuale lipsite de creativitate” s-au dovedit a fi simple imbecilităţi.

sâmbătă, 3 iunie 2017

Majoritate şi minorităţi

De când există omenirea, legile au fost făcute prin consensul majorităţii. Deciziile, mişcările strategice, regulile de funcţionare, toate s-au făcut prin acordul majorităţii populaţiei. Şi este de bun simţ să se întâmple aşa deoarece o societate este a celor mulţi, a celor care se simt aparţinând ei.

Desigur, în fiecare societate au existat şi există minorităţi. De când e lumea minoritatea a trăit în umbra majorităţii şi s-a manifestat astfel încât să nu deranjeze majoritatea. Este în firea lucrurilor să se întâmple aşa.

luni, 29 mai 2017

Înainte de a fi prea târziu

Am mulţi materialişti pe lista mea de prieteni virtuali. Oameni cu opinii solide formate în timp, cu instinctul „dovezii” în sânge. Excluzând impalpabilul, ei acceptă doar ceea ce se vede sau ceea ce se poate deduce direct şi indubitabil din cele văzute.

Lumea actuală care se tot construieşte în jurul nostru este, în realitate, lumea lor. Este o copie fidelă a ideilor care le animă spiritul(material, desigur). Mai mult, ideile devenite corecte din punct de vedere social sunt cele ale lor. Orice urmă de îndoială, orice supoziţie care nu se supune criteriilor strict materiale te transformă într-un condamnat, într-un paria demn de dispreţul tuturor. Pentru ei aceasta se numeşte normalitate. Pentru ceilalţi e semnul că leviatanul lumii şi-a mai adjudecat o victorie în împărăţia care oricum era a lui.

duminică, 28 mai 2017

Despre granite si limite

Un gard îmi delimitează casa de restul lumii, e o delimitare voită pe care-o fac între teritoriul meu şi restul lumii, între lumea mea şi lumea celorlalţi. Indiferent că e un gard de beton de cinci metri înălţime sau un simplu gard viu, rolul său este acelaşi: de a delimita. Odată intrat în curtea mea ştii că trebuie să te supui regulilor mele, că trebuie să respecţi fiecare fir de iarbă de-acolo. De altfel, de fiecare dată când intri într-o curte străină simţi un sentiment ciudat, o sfială, un impuls care-ţi spune că te afli pe un teritoriu diferit, cu alte reguli pe care trebuie să ai grijă să le respecţi. E un sentiment normal.

luni, 22 mai 2017

Dotcom 2.0

Subiectul de faţă a mai fost atacat în trecut. Ca multe altele, de altfel. Şi am făcut-o nu doar pentru că era vorba despre un concept nou ci şi pentru că am presimţit că, la un moment dat şi-aici lucrurile o vor lua razna. Trăim într-o lume în care, ca efect al inovaţiilor nefaste de pe piaţa financiară, absolut toate domeniile se deformează, „infectându-se” de la boala principalului mijloc de schimb.

Desigur, toată lumea intuieşte că „e ceva putred”, însă, privind lumea prin ochelarii deformaţi ai mass mediei, totul pare normal. Numai că ştim bine că n-are cum să fie normal atâta vreme cât, pentru acoperirea unor găuri imense, banii produşi din neant au fost injectaţi peste tot unde părea a fi nevoie de ei. Ceea ce e ciudat e că acei bani aruncaţi artificial stau prin scripetele „marelui capital” gata oricând să evadeze de-acolo pentru a ataca, asemeni unor animale de pradă, orice semn de normalitate.

miercuri, 3 mai 2017

Ignoranta investitorului autohton

Pe piaţa autohtonă nu consider că este bine să vorbeşti de rău despre listări. Aceasta din cauză că listările, în ciuda declaraţiilor sforăitoare ale oficialilor Bursei, rămân atât de rare încât orice ratare este o tragedie. La atâta amar de vreme de la înfiinţarea BVB, instituţia în cauză n-a fost capabilă să scoată „la lumină” nici măcar o fracţiune a economiei naţionale. În continuarea sunt segmente întregi fără niciun reprezentant, iar pentru aceasta e extrem de greu de găsit explicaţii.

Majoritatea observatorilor şi participanţilor aruncă pietre spre conducerea Bursei. Şi au dreptate s-o facă. Mult timp, prea mult chiar, Bursa s-a uitat către stat ca spre „fântâna de leac”. Orice discuţie despre performanţa instituţiei în cauză se oprea în faţa „axiomei” cum că „statul nu face nimic pentru Bursă”. Sunt tare curios ce-o fi făcut statul englez sau statul american pentru bursele de-acolo? Desigur, n-are sens să continuăm polemica inutilă. Însă, cu toate că o mare parte a vinei o poartă conducerea Bursei, există şi-un alt vinovat, poate chiar mai mare decât aceasta: investitorii.

marți, 18 aprilie 2017

Răzbunarea istoriei

Încă de când a intrat în politică a adus un suflu nou, ceva nemaiîntâlnit până atunci. Erdogan, între altele, absolvent al unei şcoli de predicatori musulmani, vorbea dincolo de limba de lemn a politicienilor şi avea curajul să spună lucrurilor pe nume. Astfel a ajuns rapid în fruntea preferinţelor electoratului. Iniţial a cunoscut succesul ca primar al Istambulului, ulterior ca prim-ministru iar acum ca preşedinte. Cam acestea ar putea fi spuse, pe scurt, despre Erdogan.

Sunt clişee cu care începe sau se termină orice articol din presă. În spatele acestora, însă se află o personalitate complexă, un om extrem de eficient şi calculat. E greu să-l descrii pentru că reuşeşte să scape de orice caracterizare. E la fel de adevărat dacă-l faci tiran sau generos, dictator sau democrat, popular sau hulit. Erdogan este câte puţin din toate, ţinând însă ascunsă adevărata sa misiune.

luni, 10 aprilie 2017

A (de)reglementa

Dereglementarea pare pentru mulţi un fel de Sfânt Graal al politicilor eficiente. De ce să reglementezi atâta timp cât, dinspre cadrul rigid legislativ, nu poţi cuprinde multitudinea alternativelor? De ce să tot peticeşti reglementări, norme, sisteme legislative, în condiţiile în care experienţa arată că lucrurile se așează de la sine pe făgaşul normal?

În arhitectură există curentul biomimetic, care încearcă să găsească soluţii sustenabile imitând regulile naturii. Atenţie, nu imitând robotic natura, ci mergând mai jos, către regulile sale de bază, punându-le în aplicare şi lăsându-le „să decidă” chiar şi atunci când rezultatul final pare a contrazice regulile estetice înrădăcinate. Nu putem aborda oare societatea bazându-ne pe aceeaşi filosofie? Nu putem oare simplifica totul la extrem, lăsând lucrurile să se reglementeze de la sine?

vineri, 31 martie 2017

Tefelistul de lângă noi


Prin ianuarie, în toiul manifestărilor, încep să simt cum sângele lui de tefelist începe să-i fiarbă. Avem câteva discuţii în contradictoriu şi, pentru a nu perpetua o situaţie conflictuală, îl rog să limităm discuţiile politice de la muncă. Asta după ce îmi împuiase capul cu „viitorul copiilor noştri”, „noaptea ca hoţii”, „de-acum nu se mai poate aşa” s.a.m.d. Îi explic raţional cum funcţionează propaganda(nu mă ascultă!), cum sunt intoxicaţi oamenii(fierbe!) şi, în treacăt, îi arăt că el are structura ideală de victimă(aproape explodează). Mai mult, îi spun că pot să intuiesc exact ce se va întâmpla cu el.

Zilele trec, el fierbe din ce în ce mai tare. Vine obosit la muncă, afişează ostentativ „#rezist”, chiar se-apucă să facă prozelitism politic. Îl iau de-o parte şi-i spun pe un ton ferm să se odihnească, să înceteze cu activitatea politică la muncă şi să-şi vadă de treabă. Îmi reproşează obraznic câte-n lună şi-n stele. Se simte tare pe poziţie. Avem de lucru în draci şi proiectul pe care-l coordonează el e unul important. Mai mult, n-are „umbră” în acest proiect astfel încât suntem întrucâtva dependenţi de el.

luni, 13 martie 2017

Povestea unei familii

Ce-aţi face dacă vecinul v-ar face o vizită şi, după ce şi-ar expune propriile viziuni, ar începe să vă dea diverse ordine referitoare la aranjarea mobilierului în casă, la alimentele care mai trebuie să rămână în frigider, la îmbrăcămintea pe care trebuie s-o purtaţi s.a.m.d.? Ce-aţi face dac-ar scoate un fluier din buzunar şi-ar începe, aşezat în mijlocul casei, să dirijeze absolut tot ceea ce se-ntâmplă acolo. Ceva gen:

- Băi, grăsane, hai mai repede cu aspiratorul! Fă balcâzo, marş la bucătărie că te mişti ca o curcă-n tramvai şi mi-e foame! Puţulică, nu te-ai spălat încă pe faţă, hai valea la făcut pantofii!

luni, 13 februarie 2017

Lumea automată şi moartea omului

O să revin azi asupra unui subiect despre care am mai discutat recent, anume schimbările radicale produse de robotizare. Sunt câteva aspecte pe care nu le-am abordat şi asupra cărora cred că merită insistat. 

Dacă vi se pare că discuţiile pe care le fac pe marginea subiectului sunt exagerate cred că vă înşelaţi. Motivul pentru care revin este simplu: cred că suntem în faţa unui fenomen major care va schimba radical omenirea. Mai mult, trăind în epoca exploziilor exponenţiale, tot ceea ce urmează se va întâmpla cu o viteză halucinantă.

luni, 6 februarie 2017

A fost odată România

Din păcate mă văd nevoit să vorbesc despre România la trecut. Şi aceasta nu pentru c-aş avea vreo hachiță, ci din cauză că văd limpede cum planul, despre care aflasem cu mult timp în urmă, e pus transparent în practică. Nu mai există nicio îndoială în privinţa evenimentelor care se întâmplă. Totul, dar absolut totul, se desfăşoară ca la manual, motiv pentru care m-am hotărât să pun pe hârtia virtuală toate informaţiile pe care le am.

Înainte de a începe, o să fiu cât se poate de categoric: ceea ce se întâmplă pe străzile României reprezintă o lovitură se stat, bine pusă la punct cu mult timp înainte. Dacă mai ţineţi minte, în campania electorală Iohannis spunea că lumea va ieşi din case în urma unei emoţii. Pe 8 decembrie, atunci când lucrurile erau limpezi, iar eşecul electoral al „partidelor mele” era clar, întrebat fiind dacă a apărut politicianul care să stârnească „emoţia” despre care vorbea, Iohannis a spus: „Asta vom vedea, poate provoc eu acea emoție”. Şi, iată emoţia!

luni, 30 ianuarie 2017

Semnele tensiunii

După câştigarea alegerilor de către Donald Trump, bursele, în loc s-o ia în jos aşa cum se prezicea au început să crească isteric. S-a îndeplinit astfel pattern-ul vechi de când lumea(americană): indiferent cine iese preşedinte, pieţele au iau în sus. E vorba de un val de entuziasm deloc justificat şi cam tâmp(dacă ar fi să-mi exprim un punct de vedere abrupt).

Să lăsăm însă de-o parte consideraţiile personale. Până la urmă trebuie să înţelegem cum funcţionează de fapt lucrurile, nu să facem speculaţii despre cum considerăm noi că e logic să funcţioneze. Lumea are mersul ei, la fel ca şi pieţele. Mulţi vor sări să argumenteze că pieţele au avut dreptate. Nici nu s-a instalat bine Trump că a şi început să demoleze conceptele care, până atunci păreau de neînlocuit. „America First”, după alegeri, este mai mult decât un slogan: devine o prioritate, o axă în jurul căreia gravitează întreaga politică a administraţiei Trump.

marți, 3 ianuarie 2017

2017 - ce urmeaza

După un 2016 obositor, 2017 promite multe. Suntem la început de an şi e normal să fim optimişti. Însă e bine să ne menţinem pe un teritoriu obiectiv şi să încercăm să extragem principalele tendinţe, să identificăm vectorii principali şi, în funcţie de rezultate să creionăm cât de cât profilul evoluţiilor viitoare.

Fără doar şi poate, evenimentul cel mai influent pentru anul care vine este reprezentat de alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al S.U.A. Măsurile radicale anunţate, precum şi previzibila schimbare din temelii a administraţiei americane, promit să mute centrele de greutate ale lumii, să reseteze anumite relaţii şi să reevalueze modul în care arată lumea.