marți, 3 august 2010

Re-mobilizarea


O să mă opresc azi asupra unui domeniu care mă interesează din ce în ce mai mult în ultima perioadă, anume comunicaţiile mobile. Cum bine se ştie, avem de-a face cu o piaţă eterogenă, cu o mulţime de tehnologii diferite. O piaţă care este pe cale să se cristalizeze şi care, cred eu, se află în mijlocul unei mini-revoluţii.
Dacă v-aş întreba care credeţi că este clasamentul sistemelor de operare pentru dispozitive mobile, probabil mi-aţi înşira sistemele cunoscute: Symbian, iPhone, Android, Windows, Blackberry s.a.m.d.. În afară de câţiva "iniţiaţi", marea majoritate a respondenților ar prezenta un mix format din sistemele de operare enumerate. Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa. În afara celor pe care noi îi considerăm greii industriei se pare că mai există un lider: Nucleus. N-aţi auzit până acum de el? Într-adevăr, n-a fost instalat decât în peste 2.1 mld. de device-uri. Şi asta este situaţia de la sfârşitul anului 2009, cifra fiind, în mod sigur, mult mai mare în prezent.

Privind prin prisma cifrelor, marele necunoscut se pare că a intrat în viaţa noastră pe uşa din dos. Ei bine, ca să sporesc şi mai mult misterul, vă voi spune că, de fapt, nu producătorii sistemului de operare(Mentor Graphics) sunt artizanii acestei evoluţii fabuloase, ci alţi necunoscuţi marelui public: Mediatek. Acum, după ce v-am înşirat nişte nume fără noimă pentru marea majoritate, e timpul să ofer şi explicaţiile.

Mediatek este unul dintre cei mai mari producători de circuite integrate pentru comunicaţii şi sisteme multimedia. Chipset-urile din seria MTK reprezintă vârful lor de lance şi cele mai vândute din China, unde marea majoritate a telefoanelor mobile sunt construite în jurul acestei arhitecturi. Sistemul de operare suportat nativ de această serie de chipseturi este Nucleus, un sistem de operare în timp real foarte performant, care rulează excelent pe hardware ieftin. Adică exact ce-i trebuia pieţei chineze: o soluţie ieftină şi deosebit de flexibilă. Aşa se face că acum toate clonele iPhone, Nokia( Nckia:-) ) sau Blackberry se bazează pe necunoscutul Nucleus. Şi aceasta este şi motivul pentru care Nucleus a devenit într-un timp atât de scurt un lider în domeniu. 

Personal am avut experienţe plăcute cu telefoanele bazate pe tehnologiile menţionate. Anul trecut un prieten mi-a dat să testez o copie de Blackberry care mi-a plăcut deoarece suporta două sim-uri. Chiar şi în prezent am un telefon chinezesc care se lauda ca e cel mai subţire din lume(l-am primit acum două luni şi-l folosesc în deplasări deoarece funcţionează foarte bine cu două sim-uri). Marea problemă a acestor telefoane(de fapt a sistemului de operare) este reprezentată de lipsa aplicaţiilor native. Într-adevăr, există suport java, dar piaţa acestor aplicaţii pare limitată la jocuri. Mai mult, sunt probleme de compatibilitate şi de viteză a execuţiei codului interpretat. Pe de altă parte, consumatorii cer aplicaţii din ce în ce mai sofisticate, iar aici Nucleus îşi arată limitele. 

În timp ce producătorii Nucleus se uită fericiţi la numărul de instalări(la ora actuală produsul lor este liderul de necontestat pe piaţa RTOS), cei de la Mediatek caută soluţii pentru a-şi păstra poziţia câştigată. Aşa se face că şi-au propus să livreze o nouă serie de chipset-uri care să suporte sisteme de operare mai complexe. Iar prefertaul Mediatek pare a fi Android şi asta chiar dacă au şi un parteneriat cu Microsoft. Un prieten destul de apropiat de fenomen îmi spunea că, în ciuda "divergenţelor ideologice" din ultima perioadă, Android-ul pare a fi şi preferatul autorităţilor chineze deoarece este un sistem open source. În China, o asemenea preferinţă poate avea consecinţe fabuloase.

În urmă cu aproape un an Gartner estima că până în 2012 Android va deveni al doilea sistem de operare de pe piaţa smartphone. O combinaţie Android-Mediatek s-ar putea însă să împingă sistemul de operare de la Google mult mai sus decât şi-ar fi imaginat cineva în urmă cu un an. Ca şi mişcare, mi se pare deosebit de interesantă evoluţia clonelor iPad produse în China: toate fără excepţie rulează Android-ul. Aceasta nu poate însemna decât că asistăm la startul unui trend interesant care va avea ca finalitate cucerirea unei noi pieţe de către Google. Marea întrebare este cât va mai putea Google să crească sau, mai bine spus, cât timp va mai reuşi Google să susţină lupta pe atâtea fronturi în paralel. 

5 comentarii:

  1. O mica rugaminte, fara legatura cu subiectul articolului: incercati sa evitati utilizarea cuvantului "repondent". In limba romana, cuvantul folosit pentru a desemna pe cineva care raspunde la intrebari este "respondent". Mai mult, inclusiv in jargonul specific sociologiei termenul utilizat este cel de "respondent". Varianta "repondent", frantuzita inutil de cativa sondori care "vor sa faca diferenta" la televizor, ulterior preluata necritic de presa, este una gratuita, atata timp cat exista un cuvant acceptat in limba romana si totodata folosit de sociologii practicieni.
    Va citesc zilnic si imi plac textele pe care le scrieti, de aceea mi-am permis rugamintea de mai sus. Sper sa nu va supere postarea :). Oricum, o sa va citesc cu interes in continuare. Mult succes in ceea ce faceti!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dinu: Ai perecta dreptate. Nu fac parte din categoria celor care vor "sa se diferentieze", iar "repondent-ul" a aparut efectiv in urma unei greseli de scriere(poate se interpreteaza ca o spun acum ca "sa ma scot", dar accept riscul:-) ).
    Comentariul tau, chiar daca nu se incadreaza in tema articolului, il voi lasa deoarece semnaleaza un fapt din ce in ce mai deranjant: strivirea inutila a cuvintelor si importul nejustificat de termeni. E un neo-elitism de doi bani care, din pacate, e promovat cu inversunare si prostie de mass-media.

    RăspundețiȘtergere
  3. Scuze pentru ce am sa spun dar banuiesc ca sunteti la curent cu 2 evenimente mai putin placute¨si anume : Scurgerea de petrol si metan din Golful Mexic , mai bine zis oprirea lor nu a avut loc totul este o mascarada, si al 2 lea este eruptia masiva solara de pe 2 august anuntata oficial si de NASA.

    RăspundețiȘtergere
  4. @defindus

    Trecand peste faptul ca faptele prezentate de tine nu au legatura cu topicul discutat, nici macar nu spui de unde ai luat informatiile respective. Am incercat sa caut

    1) Chiar BP a declarat ca oprirea scurgerii este doar temporara, iar operatiunea de inchidere definitiva va fie la randul ei extrem de complexa si dificila, si va dura cateva luni. Mai mult de atat, exista dovezi privind reducerea impactului deversarii prin actiunea bacteriilor. Daca scurgerea ar continua, in mod sigur s-ar vedea si la suprafata, prin aparitia de noi pete. In mod sigur organizatiile ecologiste ar raporta promt asa ceva pentru a mai "trage de urechi" compania petroliera. Nu resping din start nici varianta ta, daca reusesti sa aduci dovezi in sprijinul ei.

    2) Am cautat pe site-ul oficial al NASA despre eruptia solara care ar fi avut loc ieri si nu exista nicio mentiune despre ea. In schimb am gasit un scurt articol unde respectiva eruptie este clasificata ca "not very large". Nu contest insa faptul ca o eruptie puternica ar putea avea efecte grave asupra retelelor de alimentare cu electricitate si a celor de telecomunicatii.

    RăspundețiȘtergere
  5. Merci pentru informatii. Si eu pariez pe Android. Urmeaza sa mai citesc articolele care apar despre Windows Phone 7.

    Eu sunt abonat la newsletter pe site-ul codeproject.com .Daca cunoasteti si alte newslettere interesante va rog postatile.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)