vineri, 14 noiembrie 2008

Intoarcerea in '98

Declaraţia lui Gheţea conform căreia "creditarea pentru persoane fizice este in stand-by din cauza ca nu mai exista apetit din partea clienţilor" nu este decât o petardă sau, mai bine spus, o ascundere a prafului sub preş.

În timp ce toată lumea constată că piaţa creditului este blocată, vine unu şi spune că, de fapt, nu e lipsă de credit pe piaţă ci lipsă de interes. Asta, într-un moment în care, dacă intri într-o bancă şi ceri credit ţi se răspunde cu o propunere de depozit. Oare de ce se întâmplă asta? Deocamdată nu ne explică nimeni, dar cu siguranţă că vom înţelege mai multe peste câteva săptămâni. Cert este că, uşor, uşor, ne întoarcem la perioada în care băncile atrăgeau bani de la populaţie pentru a-i plasa la stat. Acum, ce-i drept, nu-i plasează la stat; îi plasează pe interbancar sau îi ţin pentru acoperirea nevoilor proprii. Asta deocamdată întrucât, la ce foame de bani va avea statul în perioada imediat următoare, nu este exclus să vedem cum dobânda se va duce iar până la cer.

Realitatea crudă este că nu numai creditele pentru persoane fizice sunt blocate. Este blocată aproape întreaga creditare, ceea ce va avea un efect de accelerare a crizei în prima parte a anului viitor. Şi este clar că dacă situaţia va continua, se va intra într-un cerc vicios: băncile nu vor mai credita de frică să nu pice afacerile în timp ce firmele vor muri din lipsă de finanţare.

Un comentariu:

  1. probabil ca firmele vor gasi posibila derularea tranzactiilor doar prin creditele comerciale/ furnizor...parteneriate...etc...dar cu..costurile suport (salarii...etc)...cum va fi oare?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)